Potrivit noilor reglementari, care se aplica de azi, veniturile din jocuri de noroc se impoziteaza in functie de sumele castigate.

Astfel, veniturile din jocuri de noroc se impun, prin retinerea la sursa, cu o cota de 1% aplicata asupra tuturor sumelor incasate de un participant de la un organizator de jocuri de noroc.

De asemenea, veniturile din jocuri de noroc care depasesc echivalentul a 15.000 euro se impoziteaza cu 16%, iar veniturile mai mari de 100.000 euro se taxeaza cu 25%, se arata in actul normativ.

Pana acum, legislatia prevedea ca veniturile din jocuri de noroc se impuneau, prin retinere la sursa, cu o cota de 25% aplicata asupra venitului net, care se calcula la nivelul castigurilor realizate intr-o zi de la acelasi organizator sau platitor. Aceasta prevedere nu se mai aplica insa de azi.

Totodata, noile reglementari au abrogat plafonul de scutire de 600 lei/zi (suma neimpozitata) si stabilesc ca nu sunt supuse impozitarii sumele obtinute din premii mai mici de 600 lei/premiu.

Mai mult decat atat, OUG nr. 92/2014 a introdus in legislatia fiscala noi prevederi referitoare la veniturile obtinute din jocuri de noroc la distanta (on-line), slot-machine, lozuri si festivaluri de poker.

Astfel, nu sunt impozabile la sursa veniturile realizate de catre persoanele fizice ca urmare a participarii la jocuri de noroc la distanta (on-line), slot-machine, lozuri si festivaluri de poker.

Persoanele fizice care obtin venituri din jocurile de noroc mentionate mai sus au obligatia de a depune declaratia privind venitul realizat la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, pana la data de 25 mai inclusiv a anului urmator celui de realizare a venitului. La randul sau, organul fiscal competent este obligat sa stabileasca impozitul datorat, aferent venitului incasat din jocurile de noroc, pe baza declaratiei privind venitul realizat din jocuri de noroc, prin emiterea deciziei de impunere.

De asemenea, cota de impunere pentru veniturile din jocuri de noroc menționate anterior este de 1% pentru sumele de pana la echivalentul a 14.999 euro, 16% pentru sumele cuprinse intre 15.000—99.999 euro si 25% pentru sumele care depăsesc echivalentul a 100.000 euro. Organizatorul de jocuri de noroc are obligativitatea de a păstra o evidenta nominala a persoanelor fizice care au obținut venituri din jocuri de noroc mai mari de 15.000 euro si a le declara organului fiscal competent, pana la 25 mai inclusiv a anului următor, celui de realizare a venitului.